BONEY M

Boney M. este o trupă euro-caraibeană, fondată în 1976 de producătorul german Frank Farian. Stabiliți în Germania de Vest, cei patru membri originali ai grupului oficial au fost Liz Mitchell și Marcia Barrett din Jamaica, Maizie Williams din Montserrat și Bobby Farrell, un artist din Aruba. Trupa a devenit populară în perioada ”disco” de la sfârșitul anilor ’70, în special cu piesa „Rivers Of Babylon”, cel de-al doilea cel mai vândut single din toate timpurile din Marea Britanie. Începând cu anii 1980, membrii trupei s-au schimbat în mod repetat. Boney M a vândut în jur de 100 de milioane de discuri în întreaga lume și este cunoscută pentru hiturile internaționale precum „Daddy Cool”, „Ma Baker”, „Sunny”, „Rasputin”, „Mary’s Boy Child – Oh My Lord” și „Rivers of Babylon”, hituri pe care le vei auzi vara aceasta la diMANSIONS. Frank Farian a anunțat sfârșitul lui Boney M. în 1986, dar grupul a continuat într-o formă sau alta de atunci.